IÎ atentia cetatenilor Comunei Topolog, informatii utile.
Eliberarea certificatului de naștere
Când trebuie declarat nou-născutul?
Declararea se face în termen de 30 de zile de la naștere pentru copilul născut viu şi în termen de 3 zile pentru copilul născut mort. În cazul în care copilul născut viu a decedat în intervalul termenului de 30 de zile, declararea naşterii se face în termen de 24 de ore de la data decesului. Pentru copilul născut mort se întocmeşte numai actul de naştere.
Ce documente sunt necesare pentru declararea nou-născutului
- actul de identitate al mamei și al declarantului;
- actul medical constatator al nașterii;
- după caz, certificatul de căsătorie al părinților.
Situații speciale
- o Întocmirea actului de naştere al copilului, în lipsa actului de identitate al mamei, se face pe baza celorlalte documente, a documentului întocmit de reprezentantul poliţiei cu ocazia verificărilor efectuate la solicitarea unităţii sanitare în care a avut loc naşterea, cu privire la datele de identificare a mamei, şi a verificărilor în registrele de stare civilă sau în Registrul naţional de evidenţă a persoanelor
- Întocmirea actului de naştere al copilului, în cazul în care naşterea mamei nu este înregistrată, se face pe baza:
– declaraţiei scrise
– a unui proces-verbal privind identitatea declarată de mamă, semnat de reprezentantul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, de reprezentantul Poliţiei şi de cel al unităţii sanitare
– a certificatului medical constatator al naşterii
– a actului de identitate al declarantului.
În acest caz, numele de familie şi prenumele copilului se stabilesc prin dispoziţie emisă în termen de 5 zile de la data solicitării de către primarul unităţii administrativ-teritoriale unde se înregistrează naşterea.
- Dacă declaraţia priveşte un copil din afara căsătoriei, iar recunoaşterea paternităţii are loc în momentul declarării naşterii, datele privind tatălcopilului se înscriu în rubricile corespunzătoare din cuprinsul actului de naştere ce se întocmeşte.